Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte

Macazul

Soba aceea tip Vesta, cu faianță albă pe margine, cu ușița de bronz întredeschisă, suficient cât sa vezi lucrătura migăloasă de meșter priceput care trebuia să lase ceva din el, ca într-un macrameu oțelit, ocupa jumatate din bucătăria  care ținea loc și de cameră de zi, și de iatac odihnitor, și de salon unde cafeaua își lăsa forfota și savoarea ȘI pe margine de plită, umplând totul cu mireasmă arsă de zaț învolburat. Mereu dădea cafeaua-n foc, și mereu chicoteau, amândoi, de parcă se așteptau la asta. Cumpăra boabe prăjite, de la vecinul cu rude în Constanța, și venea cu ele în sân, scoțându-le de acolo cu un surâs de Giocondă fericită. Aveau să le ajungă o vreme. El descânta mașina aceea veche, de lemn machiat de vreme, care mirosea a dragoste și bucurie, și, periodic, măcina boabele plăcerii lor vinovate, cu mișcări calculate,  să le ajungă o vreme. Se bucurau, apoi, timp îndelungat, de parfumul acela natural, din cameră, care parcă aducea povești de departe.

Pe scaun, zăceau zeci de rebusuri, reviste, ziare, bucăți de hârtie îngălbenită care dădeau aerul acela de maculatură, dar care aveau un secret macroscopic, de altfel, -nici nu creștea, nici nu se micșora vraful acela impresionant, semn că unele mai dispareau în focul sobei pe care o îngrijeau și o curățau ca pe o podoabă de preț.  Însă, fără răsfoitul insistent printre ele, ca într-o căutare de google, de acum, știută și sigură, nu se putea începe ziua.

Târziu, aveam să văd  o sobă la fel, într-un apartament cochet din Paris, iar proprietarii o considerau obiect vintage, de neprețuit. Nu cred ca cei doi aveau habar de asta. Era însă atat de folositoare incat nu își puteau imagina să o înlocuiască cu vreunul din nefericitele obiecte stas, fără personalitate, care se găseau în mai toate apartamentele. Două căni de porțelan brut, care aveau desenate o floare de mac, așteptau cuminți umplere cu bucurie aromată. Pâinea se rumenea pe margine, lângă ibricul arămiu, iar din cuptor se auzeau niște bolboroseli timide. Nu era cine știe ce; prânzul lor avea ceva din simplitatatea aia de… faianță albă – niște  macaroane cu brânză  și o ciorbă de lobodă și măcriș, cu omletă din vreo cinci ouă babane -singurul lux acceptat în viața lor de orășeni cu doruri înnodate în curtea din spate. Acolo aveau câteva găini, un porc mic, câteva nutrii și câțiva iepuri. Muntele le dădea binețe și le aducea aminte de ce se mutaseră din satul cu nume de trecere seacă. Era la doi pași de ei și erau fericiți că sunt la adăpost de priviri indiscrete.

Cu două felii de pâine prăjită cu unt și gem de măceșe– heciumpeci-, cum se spunea aici, în zona asta, și pe care-l păstrau pentru clătitele de duminică, aveau să înnobileze dimineața care se anunța perfectă. Priveau pe fereastră la clădirea care avusese rol de gară, într-un trecut tare îndepărtat. Cărămida roșie se fălea cu iedera sălbatică prinsă parcă de un grădinar cu talente de magician. O tufă de caprifoi se sprijinea de un stâlp de lemn. În apropiere, două șine vechi, aminteau că zona aceea nu părea atât de nouă…cum ai fi crezut. Macazul vechi încă rămăsese semn într-un loc unde bifurcațiile nu existau. Paradox sau nu, o bancă și un felinar…lăsau semn de aducere aminte a unor treceri. Alte treceri.

Încă se tachinau de la mirosul de zaț ars, când soneria se auzi și în poartă doi bărbați, cu trenciuri gri și pălării la fel, le aduseseră o notificare. Nu își imaginau că acei domni, deveneau mesagerii-măcelari, distrugători de basme făurite cu greu. O lovitură ca de măciucă însemna fiecare literă și lacrimi de disperare curgeau în neștire.

-Vă aducem la cunoștință, că……până la sfârșitul anului trebuie să….

Toată zona trebuia rasă și în locul gării vechi sau a caselor mai nou apărute. „tovarășul” voia să construiască un nou complex de…, iar ei mutați cu forța în apartamente repartizate de stat. Flacăra din soba Vesta se stinsese. Flacăra neputinței lor se aprinse, iar ei răsuceau hârtia  cu aer maculat, de zeci de ori, tot sperând ca destinatarul să fie altcineva.

Treceri, alte treceri. Ale lor. Erau greu de acceptat. Ieșiră afară, în stradă, să vadă dacă și ceilalti primiseră vești cu nume de disperare. Se oprira la banca cu macaz, cum îi spuneau ei. Din curți urletele de neputință începeau a se auzi. Nu insistară să-și unească durerile. Îi puse mâna pe umăr și spuse încet:

Și totuși, aici nu e o bifurcație. Simt că noi nu vom schimba decât lacrimile pe bucurie. Singurul macaz  a fost tras demult. Nu, noi vom fi mai norocoși. Vei vedea!

Și jumătatea de an trecu, mai repede decat își imaginaseră. Își promiseseră că se vor bucura de parfum de cafea și munte, de oaza lor de frumos și nu vor imbatrani de disperarea finalului. Nu părea că mai exista ceva miraculos în toată povestea asta, dar erau singurii care nu își căutaseră soluții avantajoase sau zone de locuit potrivite felului lor de a fi.

Iarna părea   blândă, iar tufa din gara veche era încă verde. Se apropia Crăciunul. Ultimul din casa lor de poveste. Ascunși sub coama aceea de munte, il vor trai cu bucurie, apoi fie ce o fi. Pe plită ibricul arămiu canta aria lui cu note orientale. Mirosea a cozonac și a mâncare de cartofi. Ceva de zi cu zi, și doar un strop de sarbatoare viitoare. Niciunul nu își arata îngrijorarea. Se uitau doar după niscai zăpada: Sa mai pună puțină vrajă pe brazi. Atat mai vreau. Macar inca o data!, gândi ea..

Nu a nins. Deloc. Dar nici macazul nu l-au schimbat. A schimbat țara un macaz important in acel decembrie  ’89. Și căsuța, și gara veche, și tufa de caprifoi mai sunt tot acolo. Doar metalul semnelor de odinioara nu mai exista. Au fost furate și duse la fier vechi. Acum însa, după atatia ani, doar o cană mai e pe sobă, vraful de maculatura e din ce in ce mai mic, cafeaua se cumpara gata rasnita, măceșele sunt din ce in ce mai rare, cat pentru vreo două borcane cu aer de contrabanda, iar in spatele curtii, vreo patru găini …mai aduc aminte de o gospodarie cu urme de sat. Doi pisici stau tolăniți și îmi torc povesti noi și vechi. Pe una ..tocmai v-am spus-o.

Și astfel, am schimbat și eu macazul tristeților și bucuriilor de viață. Am lipsit prea mult de aici și de peste tot. Cuvintele și-au căutat loc în mine și v-am adus ceva de ieri, de azi și, sper, de mâine, când cine știe pe ce drumuri mai pornim. Până una-alta: Bine v-am regăsit, prieteni!

La Eddie, in tabel, veti gasi și duzina de cuvinte-:mac, macroscopic, macina, macaroane, macrameu, maciuca, macris, maculat, maculatura, macese, macelari, machiat, și tema fixa ,,macazul”, în  variantele altor participanți, tot pentru clubul celor 12 cuvinte.

obiectiv_gara_Herculane
gara nu are legatura neaparata cu articolul, dar iubesc imaginea asta cu iedera și sine de tren

17 gânduri despre „Macazul

    1. ..cel din 89 putea sa ne duca spre mai bine, dar e cum e, exact cum spui. Sunt bine, am doar tare putin timp liber și multe de recuperat. Te imbratisez cu drag, Suzana!

  1. Bine ai revenit ! Trenul vietii are un traseu neprevazut, oricat am incerca noi sa-i controlam directia, prin tot felul de metode de tip NLP. Trebuie sa recunoastem ca nu suntem la conducerea locomotivei, e doar o iluzie si nici macar macazul nu-l putem schimba, daca nu vrea El.

    1. DA, adevărat. Dar putem adauga in tot angrenajul asta credinta si increderea. Uneori, simplifica lucrurile…cand totul pare complicat și imposibil.

      Ai punctat perfect și multumesc pentru completare.

    1. …cel mai greu e sa gasesti timp potrivit pentru toate. Ciudat, daca e timp pentru scris..parca aromele razbat dincolo de cuvinte. Multumesc, Dana!

  2. Macoscopic, pardon, macroscopic privind viața, ai dreptate. Dar cu atenție privind, vedem că s-a schimbat macazul. De ne convine sau nu sensul de mers, asta este cu totul altă problemă. Până la urmă, sensul depinde numai și numai de preferința fiecăruia.
    Cert este că îmi place cafeaua proaspăt râșnită și o beau cu mare plăcere! Mai ales dacă o beau din „curburi” de amforă, sau poate doar în „curburi” de șine ce trosnesc în trecerea peste ele.

    1. Da, eu sunt una dintre acele persoane care chiar si acum se bucura ca macazul a fost tras atunci in 89, indiferent de cum ne zbatem azi. Despre cel al vietii personale, nu stiu daca eu am ceva de spus desi incerc, simt insa ca Dumnezeu e cel care stie ce face. Cafeaua proaspat rasnita este cel mai seducator și profund parfum la care nu as renunta niciodata.

  3. Mă gândeam io c-o să revii în forţă! Şi ai facut în aşa fel încât am avut dreptate.
    Cred că prins în iureşul trenului ce a schimbat brusc macazul am uitat cum e să-ţi faci în tihnă o cafea din boabe proaspăt râşnite! Trebuie să caut neapărat o râşniţă! Dacă va fi una manuală, vintage adică, cu atât mai bine. Mulţumesc pentru aducerile aminte, Adriana!

    1. …da, uneori rasnesc boabe, la o masina electrica, cat sa simt mirosul acela de cafea ..o zi intreaga. Odorizant natural perfect și o stare de bine ce se instaleaza instantaneu. Cele care erau manuale sunt decor in casa mea. Am vazut semne de vacanta din Grecia, mă bucur pentru voi și ma bucur si pentru vizita de aici. Multumesc mult.

  4. Bine ai revenit! Cand ma pregateam sa-ti scriu un email… uite ca ai aparut deja! Si eu am lipsit … plecata intr-o scurta vacanta… Frumoasa poveste, pusa in cuvinte in stilul tau adorabil!
    Ma bucur sa te citesc!

    1. Am aparut cu greu, si continui sa fiu haotica, desi pare ca punctez cate ceva pe aici. Simt insa ca vara aceasta voi lua o pauza din ceea ce inseamna virtual. Poate doar cat sa nu las blogul sa se usuce de tot, voi reveni, dar cum aici ploua in nestire, uite cum m-am refugiat in litere cu nuante noi, dar vechi. Sper ca esti bine, cum spuneam eu sunt, dar altii din jurul meu nu sunt și asta ma tulbura putin, dar mi-am dat ceva răgaz să inteleg ca asta e soarta unora, iar noi musai trebuie sa acceptam. Te imbratisez cu mare drag.

      Povestea ..am simplificat-o mult, poate prea mult…pentru cat era de ofertanta…

Lasă un răspuns