O cutie de lapte se răsturnă cu zgomot pe masă. Curgea albul în cascade, cu repeziciune, prea iute, iar eu m-am oprit din ce făceam, incapabilă să împiedic căderea, fascinată de curgerea aia cât o bătaie de aripă de fluture. O priveam indiferentă, ca și când nu m-ar fi interesat mizeria produsă ci faptul că îmi străfulgerase o idee.
Am deschis cuptorul cu microunde, am atins tasta pentru încălzirea apei și mi-am făcut o cafea instant. Nu, nu am șters laptele. Il priveam intins ca o hartă de lume nebună, ghicind contururi de țări închipuite, unde nu aș fi făcut niciodată turism, dar mi-aș fi dorit să am o casă acolo, sau măcar o cameră goală, albă, cu un zid transparent, și o bancă pictată cu flori pe care să așez o pernă și să-mi dorm vise de ciocolată cu lapte în Țara Cafelei, pe continentul Ciocolatei, unde erup vulcani plini de dulcele visului meu, iar cascadele îmbracă, perfect, bucăți de fructe pe care le ador.
Mă scutur de imaginația mea ciocolatoasă și trec la sentimente mai normale. Șterg cu miscări lente laptele de parcă aș vrea să mai rămân în etapa aia a mea de om prins între realitate și închipuire. Pe jos, lângă dulapul cu sticle vechi găsesc telecomanda dvd ului. Doamne, cât am mai căutat-o! Era într-o nișă, ascunsă între perete și dulap. Noroc cu laptele prelins peste tot pentru că, dincolo de visare, mi-a scos în cale un amănunt care, oricât de flagrant mi se arăta acum, pentru mine a însemnat o căutare de 6 luni. Oare ce am căutat cu telecomanda în bucătărie?
Lavetele se îmbibă cu visul meu de o clipă. Dispare banca pictată, dispare cascada de ciocolată, dispare închipuirea. Pe jos nu se mai vede niciun strop, nicio urmă. Totul e curat. Alb…precum laptele. Zâmbesc, cât un surâs în noapte, și-mi spun că trebuie să tac chitic. Lumea nu mai iubește fantezia. Lumea vrea adevăr, vrea realitate, vrea să guste din lapte și să mănânce ciocolată.
Adică să-mi mănânce visul? Ah, nu! Mai bine fug cu el în lume! Si o sa caut o pernă albă, mare, cu flori pe care să-l așez. Alături voi așeza o bucată de ciocolată cu cafea, preferata mea. Să nu uit că-mi împletesc realitățile cu închipuiri de-o șchioapă.
Și, cumva, mă salvez…
O telecomanda a ajuns in bucatarie, pentru ca cine stie la ce te gandeai.
Nici eu nu stiu la ce ma gandeam cand am plantat un pahar cu apa pe raftul de la sifonier. L-am gasit a doua zi cand am vrut sa scot o haina!
Nu stiu daca lumea nu mai iubeste fantezia. Oricum realitatea pe care o vedem mi
se pare o realitate blurata, pare ca un puzzle lipit prost. Ciocolata ta cu cafea mai salveaza ziua sau fantezia!
O noapte cu vise frumoase, cu aroma de ciocolata!
Eu cred că lumea încă mai iubeşte fantezia şi cuvintele frumoase aşternute cu drag pe pagini virtuale. Mai avem nevoie de visuri împletite cu bucîţi de ciocolată… 🙂
..sper să fie așa, statisticile îmi arată altceva….in general..
Vis și realitate, îmbinate întru perfecțiune. Ai mai adăugat și ciocolata asta cu cafea, ca să-mi faci mie poftă. Drept este?
Să-ți fie seara frumoasă! Și uită de statistici, căci ele reprezintă simple numere. Mai bine privește oamenii.