Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

De-ale lui Mihai, soţul meu

 Aseară, mi-am recitit câteva poveşti dragi. Eram în acea formă în care regretam că am avut o perioadă ciudată, că nu am scris nimic de multă vreme. „Ei, şi ce?”, ar spune unii. Da. Adevărat. Doar că sunt mai fericită când scriu și când pun haine noi cuvintelor, stărilor și chiar îmi pot făuri vise în scris. Căci eu nu visez altfel. Nu visez  pentru că le-aș face potrivite, ca pe o haină perfectă, nici mare, nici mică. Păi, cum să limitezi visul? El e infinit. În el e totul posibil. Doar că eu aud de vise împlinite și atunci mă gândesc să nu exagerez și să le fac doar cât am nevoie. Puțintel mai mult decât am. Da, e evident, v-ați prins și voi că sunt prelungiri de realitate, cele pe care cu puțină forțare ți le îndeplinești singur. Celelalte vor sta într-o stea, iar spre ele nu mă uit cu jind, ci cu credință și răbdare.
Am găsit  o cale să-mi bucur sufletul. Dumnezeu mi-a trimis gândul bun, cuvinte potrivite și descătușări pe care le folosesc deseori să ies din rutină. Foarte des, in însemnările mele, îl menţionez pe soţul meu. Stereotip sau nu, el e liantul meu în tot ce fac și cu siguranță mă voi mai repeta, de-a lungul timpului, când îmi voi începe poveștile cu el și despre el.  Am eu o vorbă, că  unele articole pe care le scriu par identice, deși  substratul e altul, dar  punând accent pe anumite idei e posibil să le dau note comune, așa ca liniile melodice ale anumitor formații care-mi par la fel, dar asta până încep a curge cuvintele. Atunci mi se schimbă și mie, în minte, imaginile. Sper, astfel, să vi le schimb și vouă.
Cu soțul meu alături, am început să văd lumea altfel, să mă văd pe mine capabilă să trăiesc diferit, să fac lucruri la care nu m-aș fi gândit niciodată, să explorez, să caut în interiorul meu și alte substraturi, să adun și să scad emoții, să înmulțesc posibilitățile, să fac radical din greșeli și să păstrez rezultatul ascuns într-un recipient sigilat pe care să-l deschidă neprevăzutul cândva, să-mi placă matematica vieții în doi și să nu împart nimic din ce am, dar să am grijă ca niciodată rezultatul să nu fie zero.
Azi,  mi-am reamintit, de o  discuţie, din 2013, despre oameni, în general. Oameni pe care el nu-i înţelege totdeauna sau nu le dă credit mereu, despre resentimente şi amărăciune, dar și despre iertare, acceptare, schimbare sau trecere pur și simplu. Uneori, sunt întrebată de ce nu scriu, pe blog, despre acțiunile frumoase ale sotului meu. Eu nu raspund, dar in sinea mea stiu ca prefer sa păstrez curățenia aceea a sufletului și crezului său, nepătată de gânduri de oameni trecători care nu ar înțelege nimic din zbaterea lui sau ar crede despre mine mai mult decat sunt – femeia celui mai bun bărbat din lume!
-Nu mai vreau să te văd supărat, doar privind în exterior!  De ce emiţi ipoteze şi te umpli de negură? 
-Cine-o face, Adriana? E o remarcă doar. Săptămâna viitoare sau luna viitoare voi gândi la fel! Nu sunt mai bun, mai rău sau mai neînţelegător şi nici unii oameni nu vor fi altfel mâine, deși ar putea. Vor încerca, aceștia, azi, să se ierte, să se împace, să se iubească în momentele noastre speciale, eventual de Paști sau Crăciun, cum au grijă unii să evidențieze asta, de parcă nu e normal însă ca marile trăiri să dea și semne evidente, colective, chiar.
  Dar mâine? Nu va fi la fel pentru unii dintre ei? Știu, că e clișeul acela cu „să privim în direcția care ne adună în idei comune”, dar până la urmă trăim între oameni. Ne deranjăm reciproc cu  vorbe spuse de parcă vreunul deține adevărul absolut. Nici vorbă! Unii vorbesc mai tare, alții se fac că nu aud; gălăgia însă va asurzi pe cei din jur. Am putea să ne ducem fiecare credințele fără să hulim și fără să ne arătăm cu degetul de parcă ești un înapoiat doar pentru că nu te înregimentezi în grupuri, de oricare ar fi ele. Eu nu sunt în grupul nimănui. Eu sunt al lui Hristos și cui nu-i place nu are decât să zică orice vrea, că Doctoru’ e depășit de vremuri.
 Eu cred în miracole, în Dumnezeu, în rugăciune, botez, în iertare de păcate, în tot ce ne e dat, căci viaţa nu se consumă doar între Paşti şi Crăciun, dar pentru mine sunt repere care nu-și vor știrbi importanța, doar pentru că se scoate în evidență altceva decât sfințenia acestor sărbători. Măcar, nu sunt ipocrit. Greşelile mi le ştiu, aşa cum ţi le ştii şi tu. Ei, mult de spus, puţin timp. Şi întotdeauna las esenţele pe dinafară. Aşa sunt eu, nu-mi plac lucrurile călduţe, la întâmplare. Hai, să ne vedem de treabă! Nu vezi? Se amestecă totul – Biserica plus cozi la alimente, marea şi distracţia cu Vinerea Mare (zi de doliu), Învierea Domnului cu masa de Paşti, Iepuraș, Moș Crăciun când Nașterea Domnului e ceea ce contează.  Nu se schimbă nimic, acolo unde nu se vrea asta, ba..chiar se vor influența tot insistând pe subiecte care oricum ar împovăra și umbri chiar si zile mai puțin importante. Nu neg, însă, că s-ar putea, cu puterea exemplului, arătând și lucrurile care fac bine sufletului, dincolo de sloganuri și clișee. Se aruncă subiectele în derizoriu, căci multora le place a fi ..„altfel”. E la modă. Si e tare ușor să manipulezi, să arunci atenția înspre lucruri care par amănunte. Lumea nu stă pe loc! Ar fi păcat să rămână. Sunt mulți care trăiesc simplu, fără să complice lucrurile și să intre în războaiele nimănui. Aceia nu au nevoie să li se spună cele de mai sus, și nici că e coada pentru cinci tigăi, fix in Vinerea Mare. De când rugăciunea se face pe ascuns? De când trăim de parcă suntem în ilegalitate? De ce dreptul unuia e mai cu moț decât al altuia? Doar pentru că strigă mai tare? Nu-i nimic. Rugăciunea are glasul mai puternic. Se aude oricum și printre vocile mute. Cei ce își cunosc drumul nu se supără când observă că alții sunt supărați pe asta și scot cu ostentație în evidență, cum că cerem, credem sau pupăm moaște, când de fapt nu facem nimic din ce n-am făcut și ieri. Sunt supărați pe mulțime, dar ei arată cu degetul, filmează și dau accente ciudate lucrurilor. Fiecare are dreptul să iasă în stradă, doar că nu toți vor alege piețele publice ci calea Bisericii. 
Tu, de exemplu, ești aceeași, dar doar eu știu cât de mult te zbați în fiecare zi și cât schimbi în tine ceea ce nu te reprezintă. Admir la tine faptul că nu te lași convinsă ușor de nimic în care nu crezi cu adevărat!
-Să cumpăr ceva? Plec! Revin într-o oră!
-Nu!, răspund eu. De fapt… am o listă mică.
-La ce te gândeşti?, mă întreabă, aşa, pe fugă…
-Mă gândesc că pe mine unii nu mă vor ierta niciodată pentru unele lucruri! Că mă vor înregimenta mereu într-o categorie din care nu fac parte, doar pentru că le-am gresit lor! Că orice voi face sau am făcut, în timp, parcă nu mai contează! Oamenii aceia oare nu știu că cea mai mare pedeapsă pentru un om ce are puțină minte să conștientizeze cât și cum a greșit, e să trăiască cu vina aceea? Cu gândul ucigaș că sunt lucruri ce nu se pot repara? Poate, de fapt, ăsta e și răspunsul: nimic nu se mai poate repara, pentru ambele părți! Rămân urme. Pe mine mă doare rătăcirea mea de atunci, pe ei faptele mele trecute, încât azi-ul e anulat, din start!
-Auoleu, eşti culmea! Şi? Vezi-ţi de treabă! Ştie Dumnezeu ce face cu fiecare dintre noi! Toți greșim! Dar nu vom ține minte decât că ni s-a gresit nouă! Nu vezi cum se schimbă lucrurile de la zi la zi? Noi să fim sănătoşi! Că le-om duce! Pe toate! Împreună!”
Iese. Îl privesc cum sar căţeii, pe fiecare picior câte unul:
-Căţeii, lu’ tata, caţei! Vine tata repede!
Rămân privindu-l şi zicându-mi în gând: Împreună. Mulţumesc, Doamne!

 

3 mai 2013

12 gânduri despre „De-ale lui Mihai, soţul meu

  1. Chiar astazi am avut o rabufnire, atunci cand o persoana care nu m-a bagat ani de zile in seama, astazi m-a cautat, m-a luat cu basme despre dorul pe care il simte, ca la final sa imi ceara ceva… Am simtit o amaraciune fata de lume, de oameni, de tot…
    Si m-am bucurat ca il am alaturi pe Mihai, ca ne sustinem unul pe celalalt si ca nu depindem de nimeni, ca ne multumim cu ceea ce avem.
    Te pup, Adriana!

  2. Vienela,te sarut. Genul asta de articole le-as scrie zilnic intr-o categorie (habar nu am cum se face asta) de genul asta:''De-ale lui,Mihai''. E plin de vorbe, fel de fel, e atent si bun,si special. E lumea mea toata, totala, completa, fireasca, cum spuneam. Vezi,coincidenta? Avem fiecare cate un Mihai sa ne faca viata frumoasa. Te sarut din nou.

  3. Foarte frumos…

    Stii de ce ai asa o relatie buna cu Mihai? Pentru ca inima ti-e conectata la minte, la cap, la „capul familiei”. Iar intalnirea dintre inima si minte se intampla in scris. Nu doar tu ziceai ca „Mihai” e Acolo? Si e frumos cum celebrati tot ce se intampla, in viata si in scris. Armonia se numeste ” a fi pe aceeasi lungime de unda”.Eu va doresc sa o „reinviati” cu fiecare zi!

  4. Multumim. Adevarat grait: sa ''reinviem'' cu fiece zi. Doamne ajuta. Daca ar fi sa caracterizez relatia noastra, intr-un singur cuvant, l-as folosi pe acesta:libertate. Eu ma simt mai libera cu el decat atunci cand nu aveam cui spune bună seara cand ma intorceam acasa. El a stiut tot timpul sa ma faca sa ma simt astfel.De aici, toate ''schimbarile'' si innoirile mele…

    1. …viața nu e simplă, nici chiar pentru cei care gândesc și simt la fel, dar măcar tragem în aceeasi direcție. Tot ce-mi doresc e sa pot spune acest impreuna, mereu.

      Nimic nu mai stiu de tine….

  5. „Împreună” e puntea solidă pe care poți traversa viaţa de la un capăt la celălalt fără derapaje și deraieri.

    1. ..da, as sa cred ca acest „împreună” e puternic. Tu vezi cat de fragil e totul, asa ca rugaciunea e tot ce-mi ajunge sa cred ca pot proteja ceea ce avem. Cu Dumnezeu…împreună, da!

  6. Viata traita drept si credinta in Dumnezeu sunt arme bune impotriva celor rai. Mereu au fost si vor fi oameni ce cartesc despre tot si toate,nu sunt de luat in seama. Dl.Mihai are o menire si trebuie sa o duca la bun sfarsit,dumneavoastra il sustineti si-i dati putere. Dumnezeu sa va ocroteasca,rugaciune! <3

    1. Tare va multumim pentru sprijin. Uneori nu stiu de unde are forta necesara sa le faca pe toate, dar gaseste. Si e senin, si fericit, iar voi cu exemplele voastre dati forta si mie imi dati putere sa gasesc resurse, chiar si fizice, caci acelea nu mi-s forte de o vreme. Doamne, ajuta!

  7. Sunteti doi oameni care priviti in aceeasi directie si cred ca fiecare sunteti unul pentru celalalt, echilibrul de care aveti nevoie.Privind imaginea din articol, mi s-a intarit inca o data convingerea ca „in spatele fiecarui barbat puternic, sta o femeie si mai puternica”. Stiu, se flutura destul de des aceasta zicala, insa in cazul vostru, cred ca este si valabila. Sub aparenta ta fragilitate, se ascunde un om puternic. Zic….

    1. ..habar nu am de-s puternica. Am fost, as spune, dar parca imi pierd puterile pe zi ce trece inrobita de griji și lucruri pe care nu stiu a le gestiona mereu. Poza asta insa e ca un cadou perfect primit la avanpremiera lansarii mele de carte. Atunci am primit propunerea ca multe dintre povestile mele sa fie tiparite. MULTUMESC, LAMAITA PENTRU TOATE CUVINTELE FRUMOASE.

Comentariile sunt închise