Se duce vara…

M-am trezit cu gânduri de nepotrivire; cu gânduri simple care parcă se reeditează, semn că atunci când îţi picuri în suflet semne incerte, nu fac altceva decât să te răscolească, periodic. Vara e pe ducă. Care vară?, îmi vine să spun, căci eu  am în minte doar o vară pasageră, cu rucsac găurit şi cu manta de ploaie pe care a scuturat-o mai tot timpul peste noi. O vară bosumflată şi udă, ce mi-a fost prietenă  dar tot mi-a adunat în suflet dorinţe de nisip fierbinte sau măcar de trotuare încinse, chiar și pentru o vreme, doar. Dar oraşului meu trotuarele i-au fost reci şi doar clipe de fierbinţeală au trecut peste el. Clipe. Nu-mi plac fierbințelile, dar nici ploile dese nu sunt tocmai de dorit într-un anotimp care e unora speranță și relaxare, așteptare după atatea alte friguri și deznădejdi.
La penultima ploaie serioasă, am privit mâlul ce se scurgea prin canalul din curte şi, pentru un moment, am văzut luciri aurii, ca nişte dâre de lumină, ce se lipiseră, parcă, de betonul neprietenos într-o încercare absurdă de a-mi arăta că soarele şi-a trimis razele lui timide, dar vara asta ingrată i le-a smuls, brutal, şi le-a amestecat cu noroiul muntelui într-o ciudă şi furie de neînţeles. Mă uitam cum alunecă în gaura aia neagră, cum se prelinge vara mea şi razele mele de soare.

Să se ducă!, am zis

Să se ducă, aşa cum s-au dus toate visele mele de vară; vise neîmplinite, prinse în deşertăciuni şi amăgiri de vorbe fără temei!

Să se ducă…

Iar eu am fost exact ca anotimpul ăsta. Capriciu de om, trecut prin noi dureri, prin încercări, prin gând presărat cu treceri definitive. Parcă m-am molipsit de la vremurile astea temătoare şi am fost ca o boare, ca un fulg purtat de senzații multe, dar risipite doar în vorbe ce nu s-au putut aşterne. Zbaterile mele simple, de om muncit de dorinţe  cuminţi, au dezvăluit că, în definitiv, așa trebuia să fie totul și că nu e  ploaia mea de vară decât o așezare în matcă,  o trecere ..udă, care ne-a țintuit pe unii dintre noi acolo unde trebuia sa fim și poate alta solutie de convingere nu era.
 În timpurile mele scurte de relaxare, am trecut cu tăvălugul amintirilor peste oameni şi chipuri.Se întâmplă asta în fiecare an, la fiecare pierdere majoră, la vreo introspecție serioasă dată nu de întâmplari hotărâtoare ci de o prețuire inevitabilă a timpului care devine atât de prețios, când realizezi că unii nu mai au privilegiul de a-l risipi. Si atunci te gândești, fără concluzii majore, căci mai mereu devin dovezi peste timp că n-ai făcut altceva decât să le-ncalci periodic. Însă, înșiruindu-ți idei aparent salvatoare, e posibil sa gasesti raspuns și solutie măcar vreunei situatii in care te pastrai din…inertie.
Am realizat că nu mai iubesc aceiaşi oameni, că nu mai vibrez acolo unde nu este ecou clar în sufletul meu, că nu regret asta şi că mă simt eliberată. Că port recunoştinţa întâlnirilor potrivite, dar că diferenţele vieţii îşi pun amprenta pe continuitatea lor şi că le-am  lăsat la nivel de întâmplare hotărâtoare, doar. Că nu pot mai mult şi nu mă pot simţi vinovată pentru asta.
Că nu mai pot face parte din istorii fără substanţă şi din poveşti cu vorbe ce se spun doar pentru zgomotul conversaţiei. Am avut timp să-mi pun priorităţile în ordine şi să-mi alung demoni ce se încăpăţînează să mă urmeze ca şi când ceea ce aş spune sau aş face eu ar avea vreo importanţă mai deosebită.  Nicidecum.  Sunt sigură că fiecare lucru, bun sau rău, a venit să-mi arate că aşa trebuia sa fie totul; că orice greşeală făcută se plăteşte, că schimbarea poate fi potrivită sau nu, dar că nu interesează pe nimeni asta, ci ştii doar tu dacă iţi e bine acum sau mâine. În raport cu ceilalţi, tot ce nu mai e la fel nu alungă momentul delicat în care aţi interacţionat;  nu alungă sentimentul dezgustului sau al lehamitei ce-o poartă şi poate nu alungă nici frumosul care-l vede în tine, după caz . Dar tu nu mai eşti acelaşi şi poţi trece peste asta; poţi vedea dincolo de azi, de mâine, de anotimpuri neprietenoase.
Vara asta s-au dus oameni, au plecat clipe, am fost fin observator în vacanţa altora, exact cum fac de ani buni de cand concediile mele sunt adunate in zile prinse cate doua sau trei. Am prins contur de femeie încrezătoare, am iubit doar ce pot, ce ştiu şi cunosc, am simţit instabilitatea zilei de mâine, am tras cu degetele de viată şi am aşezat-o dincolo de anotimpuri, de timpuri, de zile, de clipe şi am ştiut, încă o dată, că ceea ce spui cu ceea ce faci nu e acelaşi lucru;  că unii cred că fac multe, dar e doar în mintea lor vizibil asta; că oricât ţi-ai regreta acţiunile, ele rămân în oameni, înfipte adânc, şi că există unii pentru care adevărul nu trece dincolo de ceea ce vor vrea să vadă, realitatea fiind de multe ori alta. Dar indiferent de ceea ce vrem a se întâmpla, după viziunea fiecăruia, viaţa ni se întâmplă imperfect şi uneori instabil, fix ca în vara asta udă şi scurtă, cu luciri de toamnă timpurie.
Și, tăvălugul, odată pornit, nu se va mai opri să nu adune astfel de stari. E mai ușor să vorbești de ceea ce tulbură, decât de ceea ce  ne înveselește, și cred că gândurile acestea nu se vor opri aici, ci, cu siguranță, vor ramane la fel, adunand și nu risipindu-le pe acestea. E puțin probabil sa mai schimbi ceva din ceea ce ai strâns în lucruri care sapă și formează tranșee pregătite să adăpostească alte răni, primite din războiul cu viața. Noroc că lumea e făcută și din gând bun, iar anotimpurile se pot schimba între ele, dăruind poate ce nu a reușit cel de dinainte. Si cred asta, cred în tot ce înalță și ne ajută să uităm, și să construim, chiar daca avem impresia că nimic nu ne va mai surprinde atât de tare în mod pozitiv.  Însă, ca într-o vrajă, nu rămâne decât mâinele. Un mâine fermecat de cuvinte potrivite. Sa le alegem cu grijă. Vară, pleacă! Mi-e totuna! Mâine să fie! Doar moartea e definitivă, în rest, noi putem face orice!

..se duce vara! Să plece, ingrata!
N-a fost chip să-i facem pe plac,
Orice i-am fi zis, orice i-am fi dat,
N-a făcut altceva, decât ne-a udat.
Să plece, îi zic; deşi stiu cam prea bine
Ce doruri de vară vor creşte în mine.

margaritar
și vara de este o clipă s-o simti c-a ramas strans in tine c-o porti intr-un gand, pe-o aripă de fluture ce se ascunde in mine!

Se duce vara şi prin scrierile altora, într-o temă comună numită psiluneală, şi pe care le găsiţi, dacă vreţi aici.

You may also like

17 comentarii

  1. S-a dus vara și ni s-a făcut un chef nebun de toamnă, au aur și rugină, cu ganduri de soare și povești cu vacanțe.
    Orice greșală e o pierdere și un câștig, deopotrivă. O greșală e învațatură ( de minte) o acumulare, de informații pentru neuitare. In univers echilibrul functioneaza. Nimic nu este cu adevarat pierdut ori risipit. totul se acumulează undeva.

    1. ..îmi place să folosesc cuvântul ”greşeală” pentru că am senzaţia că in el găsesc explicatiile rătăcirilor mele sau ale altora, explicatiile nepotrivirii, ale ne-iubirii sau mai bine zis ale iubirii ce a fost odată – fie ea de ordin personal sau general; ale drumului pierdut sau scurtat-după caz – şi îmi pare mai simplu astfel să cred că, denumindu-le pe toate greseli, mi le asum şi le scutur din mintea şi sufletul pline de ele. Cu adevărat adunăm informaţie, experienţă şi acumulări folositoare cumva. Spre toamnă să mergem cu gânduri bune, Gabriela.

  2. mai mult decât vara, întregul an pare a fi fost unul ciudat, răsucit, răstălmăcit. cumva sintagma „lucrurile sunt altfel decât par” a fost deviza acestui an în care, cel puţin eu, am atins deseori limite, am strâns din dinţi, am evadat uneori din mine şi am simţit des, prea des, neputinţa.
    a fost o vară pe nisipuri mişcătoare… oare om fi învăţat că fiecare ţinem în mână un ciob din întreaga oglindă? că realităţile noastre, ale tuturor, formează de fapt întregul?
    verii acesteia îi datorez însă mult. şi ţie…

    1. ..ţie n-am să-ţi spun prea multe pentru că simt cum mi-ai intuit toate spusele şi nespusele. Dar vom spune noi mai multe..in real, curând. Stiu asta..

  3. o astfel de „trezire” traim uneori toti, indiferent de anotimp, la un moment dat.
    asa e viata asta facuta, din avanturi catre cerul inalt si caderi dureroase pe pamantul prea dur si prea rece uneori…
    ceea ce ti s-a intamplat trebuia sa ti se intample poate pentru a-ti fi mai bine si mai soare in alta vara…
    pe mine una m-ai facut curioase de proiectele de viitor . acelea cred ca conteaza cel mai mult si spre ele trebuie sa iti indrepti gandurile, pasii, dorurile…

    1. …eu nu sunt tristă. Deloc. Deşi mi se întâmplă şi bune, şi rele, deopotrivă, am vrut doar să subliniez că sunt împăcată cu ceea ce sunt acum; lucru care nu puteam să-l spun cu ceva timp in urma. Acum multi ani, un fost iubit îmi tot spunea: ”cum să ne despărţim? Păi, spuneai că mă iubeşti”. Muream când auzeam cuvintele astea. Mă schimbasem, şi ceea ce îmi părea minunat cu ceva timp in urmă, imi era total neplăcut la acel moment. Asa şi cu mine azi: nu mă mai regăsesc în anumiti oameni, nu mai am aceeaşi chemare spre anumite persoane, nu mai vibrez la aceleasi cuvinte care, până nu demult, imi sunau bine. Ceva m-a trimis pe alt drum şi imi place. Cât despre viitor, sper sa-mi iasă ceea ce mi-am propus. Până una alta am făcut progrese in a-mi ordona timpul liber şi sănătatea. E ceva şi asta. Te pup, fată frumoasă..

  4. De vara mea ce sa mai zic? Dar nimic nu este fara rost:
    vara ta rasucita a facut sa te citim si asta e o chestie minunata! 🙂
    Sa ne ajute Domnul sa ne fie si mai bine!

    1. Să dea Dumnezeu, Cita, deşi nu mai înţeleg nimic. Tocmai ce m-am întors de la priveghiul unui văr prin alianţă, ce nu împlinise incă 60 de ani. Totul imi pare nedrept, dar poate ai şi tu dreptate, nimic nu e fara rost. Poate mâine voi vedea si eu asta…mai usor..

    1. Tu n-ai uitat ploile pasagere,
      Eu n-am uitat lucirile din ele;
      Ţie ţi-e dor deja de niscai vară,
      Eu simt plecarea ei, privind afară.
      Purtăm în noi văratice cuvinte,
      Ce se vor vrea poeme de luat aminte.

  5. Se duce vara ? …
    Nu e prima oară.
    Lasă, Adriana, că vine altă vară ! 😀

    PS. Poți să spui liniștită că m-a înebunit și pe mine vara asta aiurea, dacă îndrăznesc să scriu rime ! :))

    1. ..se duce, ZINA, incă o vară
      ..dar ce frumusete de toamnă-i afară!

      Mai vreau versuri, oricând! Pe mine mă relaxează teribil să adun cuvinte in rime fără pretentii..

  6. Se duce vara.. O vara in care am obosit alergand dupa senin. Si in care ne-am destramat in mii de bucati si ne-am refacut incet , dar sigur, in noul om. O vara a aducerii aminte, o vara a noilor intamplari, a unor mari dorinte implinite. Framantari, trairi, ploi ce udau si sufletul nu numai natura, sperante, griji, caderi si ridicari. Si inca mi-e dor de vara ce o port intr-un ungher de suflet in care mai e ceva timp de visare… Si va veni toamna. … Sa speram mai plina de frumos, calm si sperante implinite si cuvinte auzite in inalt… Te pupic.

  7. Intr-o zi te voi ruga sa ma inveti si pe mine cum sa fac sa nu ma mai simt vinovata atunci cand vad cum ma indepartez de oameni pe care i-am iubit candva si care, poate, se asteapta sa ii iubesc in continuare. Daca stii, invata-ma si cum sa nu-i urasc pe cei care, fara motiv, mi-au scuipat peste iubirea pe care le-am daruit-o.

    1. …nu stiu nici pentru mine total. Intre timp am adăgat noi dezamăgiri şi cum zic că ne tot schimbam de la zi, aleg schimbarea, desi, acum cand scriu, la ultima postare, am zis ca decat schimbarea ce-o presimt …mai bine plec pe luna. Mergi tu pe drumul tau şi lasă lumea să-şi aleagă paşii. Bucură-te de ce ai, ce vine şi ce simti ..palpabil. Restul sunt rătăciri şi atingeri de aripă de fluture.

Lasă un răspuns