Dinspre Braşov spre…

Completaţi voi titlul, după ce veţi citi rândurile mele….

De multe ori plecăm de acasă fără ţintă. Ne urcăm în maşină, facem plinul, luăm o rovignetă, dacă nu cumva avem deja şi, complice, alegem destinaţia. Nu ne iese din prima. Când simţim miros de cauciuc înfierbântat, ştim, deja, că ne-am depărtat de Braşov şi ne uităm să vedem ce scrie pe tăbliţe. Exagerez puţin, dar cam aşa se întâmplă şi, nu ştiu cum, dar de multe ori, de foarte multe ori, destinaţia preferată este cea spre Sighişoara. Ăsta e avantajul Braşovului. Orice drum, chiar şi în autovehicul, poate deveni o aventură posibilă: Viscri, Saschiz,  Rupea, Sighişoara, Mediaş şi Biertan se pot vedea în aceeaşi zi, cu o întoarcere târzie. Dacă vrei, când ajungi la Cristuru Secuiesc poţi porni spre Odorheiul Secuiesc. Doar că, acolo, nu ştiu cum facem şi totdeauna ajungem pe alt traseu: fie că este spre Miercurea Ciuc, fie spre Praid, fie, prin mila Domnului, înapoi în Braşov, nerătăciţi ca să zic aşa. Nu de altceva, dar, întotdeauna, când mergem la Sovata împletim drumul cu Praid şi alte localităţi covăsnene. Aşa că, dacă vreţi trasee interesante puteţi pune gps-ul deoparte, (noi nici nu avem, tot din spirit de aventură şi spectacol gratuit), căci veţi găsi minunăţii de oraşe şi locuri numa’ bune de o plimbare….mai altfel. Cu ceva bani în buzunare, cu gând de ducă şi frumos, reuşim să rămânem cu amintiri spectaculoase de doar o zi. Aşa, ca din întâmplare, am ajuns la lacul Sfânta Ana, la Balvanyos sau am luat drumul de Făgăraş cu Sibiul în plan. Alte locuri minunate: ştrandul Perşani, Sâmbăta cu a ei herghelie sau mânăstire, cu păstrăvării la tot pasul, cu ocolire spre Transfăgărăşan, cu localităţi pline de istorie gen Cârţişoara şi terminând cu Sibiul şi ale lui Ocne. După cum se vede, timp, bani de benzină, cum spuneam şi dispoziţie, multă dispoziţie. De asta nu e nevoie de plan, poate doar ceva informaţii rutiere, de construcţii începute pe drumuri, care nu-s tocmai rele, asta dacă nu te întâlneşti cu buldozerele şi maşinile de tasat asfaltul, care îţi vor mânca din timpul alocat excursiei ad-hoc. Dar ăsta e farmecul inconfundabil al ţărişoarei noastre, care de 25 de ani peticeşte şi iar peticeşte  ochiuri  apărute pe şoselele noastre şi tot nu ai parte de lucruri definitive. Apropo de asta, în pădurea ce ducea de la lacul Sf Ana spre Balvanyos, parcă, drumul era făcut de germani din timpul celui de-al doilea război mondial. Cum se prezintă, nu cred că e nevoie să mai spun, nu? E drept că nu e distanţă decât de vreo 15 km între, dar aici se opreşte memoria mea şi nu ştiu decât că m-am mirat teribil, cum în pădure, în sălbăticie, drumul era impecabil. Mi-a răspuns Mihai la întrebare, normal.

Astăzi nu refac vreun traseu, nu de altceva, dar m-am lungit teribil în introducere, de cred că vor urma şi alte episoade de gen. Îmi aduc aminte de o rătăcire monumentală a noastră, pe undeva pe drumul de întoarcere dinspre Mediaş, unde am văzut cel mai misterios loc creat de mâna omului, ca un tărâm dantelat, străjuit de poarta vieţii şi a bunului gust, apărat de cei mai frumoşi dulăi ciobăneşti mioritici, de mori de vânt şi acoperiş de stuf. Dar promit că revin cu amănunte. Văzusem cu puţin timp înainte Biertanul şi rămăsesem în minte cu acele coline terasate de ziceai că eşti la Pamukale, (nu că aş fi fost, dar mi-a plăcut comparaţia unei dragi prietene când a văzut fotografiile), cu cetatea şi chiar cu câteva surate măcănitoare pe care Mihai le-a şi tras în poză. Cerul era sângeriu spre asfinţit şi mirosul de lapte proaspăt, din pieţele săteşti, mă făceau să mă înfior de simplitatea locului într-un paradox de măreţie şi grandoare de peisaj ce se transforma, în ochii mei, într-un tablou natural desprins dintr-o încremenire de o clipă. Inexplicabil în cuvinte. N-am. Nici atunci, nici acum. Plecam totdeauna cu ghirlande de ardei puşi la uscat, cu coşuri de nuiele, mai ales când treci prin satul Chendu, din drumul spre Târgu Mureş sau Sovata, cu amintiri culinare perfecte şi cu dorinţa permanentă de reîntoarcere, când tu nici nu te depărtai prea mult. Nu ştiu dacă nu am încurcat trasee, prin povestea mea. Ce am vrut a spune e, de fapt, că era imposibil să nu descoperim, cu un talent incredibil, în afară de cel al rătăcirilor permanente, locuri de vis, chiar şi cele de agrement doar şi că, poate de asta, spun tot timpul că trăind într-un oraş atât de permisiv plimbărilor de orice fel, e păcat să ne risipim în vizite şi socializări repetabile. Mi-e mult mai simplu să ne împachetăm şi să pornim pe cărări de munte sau pe şosele cu destinaţii de poveste. Vă învit să încercaţi.

Textul face parte din duzina de cuvinte din cadrul clubului psi. Dacă doriţi să ştiţi ceva despre locul de vis, întâlnit în excursia mea, am scris despre el aici, tot într-o duzină de cuvinte. Dacă nu, găsiţi cuvintele alese în alte încercări  în tabelul găzduit de psi.

You may also like

17 comentarii

  1. ştii că mi-s nu doar cunoscute locurile ci şi ades bătute… 🙂 avantaj că ştiu, chiar văd despre ce povesteşti.
    offtopic: adorabilă muza ta vintage.

    1. Mi-aş fi dorit să scriu cu detalii locuri minunate, dar nu aş mai fi avut un articol, ci …cinci. Nu-i aşa că e adorabilă muza mea? Ai ei sunt ochii din cadranul care, sper, acum nu mai e gol.

  2. Chiar că eşti norocoasă locuind în Braşov. Prin 2007 ne-am făcut un concediu în Secuime şi ne-a plăcut foarte tare zona. Am fost la Praid, Sovata, Corund. Am vizitat Sighişoara, am trecut în Moldova prin Pasul Buciniş. Cheile Bicaz, Lacul Roşu, am fost în Ceahlău la Durău, am urcat la Duruitoare şi în creastă (doar eu singur, evident) şi ne-am întors prin Tuşnad, Sf Ana, Balvanyoş. A fost un concediu pe gustul meu! 🙂

    1. Uite cât mai am de vizitat: Corundul nu l-am văzut, Lacul Roşu …demult tare, iar Cheile Bicazului şi cele aferente le-a văzut doar Mihai, în vremuri când nu ne erau unite vieţile. Şi da, astea sunt o mică parte din posibilităţile pe care le ai doar uricând în maşină. De Valea Prahovei nu am pomenit nimic, de Nehoiu şi lacurile de acolo, nimic, de Zărneşti, Poiana Mărului, Şercaia…iar, Branul, Moeciu, Dâmbovicioara. Sunt excursii de o zi. Despre asta vorbesc. Despre acele zile lungi, în care descoperi, cum spuneam pe celălalt blog, locuri de poveste ca TREI STEJARI.

  3. Pentru mine ar fi drumul spre…paradisul terestru. 🙂 Intamplator sau nu, chiar inainte sa intru pe blogul tau si sa-ti citesc scrierea, m-am uitat de curiozitate pe site-ul unei agentii de turism(cu care obisnuiesc sa calatoresc) dupa o excursie prin locurile mentionate de tine. Visez de ceva timp sa ajung in Sibiu, Sighisoara si Lacul Sf. Ana. Pe ultimul l-am vazut acum multi, multi ani, pe cand eram doar o copila. Bine, la ce dor de duca ma chinuie pe mine zilele astea, as pleca oriunde as vedea cu ochii. 😀 Iar la primavara, dupa cum stii, am programata vizita la Bran. 😛
    Bine te-am gasit si pe wordpress, Adriana. 🙂

    1. Nice, nu glumesc…dacă ai nevoie de mine pentru locuri deosebite sunt doar la un click distanţă. Mintenaş urcăm în ceva şi ajungem la Saschiz, Sighişoara, Biertan. Azi voi pune ceva fotografii, dar am găsit puţine. Indiferent de ce locuri vei vrea să vezi, tu ai un avantaj. MARE. Că tu vezi frumosul şi mai profund decât mine. Cred că ai nevoie doar de baterii la aparatul foto şi îţi vei umple arhiva sufletului, dar şi cea a
      vreunui fişier nou, cu imagini incredibile, ce sunt la tot pasul. Avantajul acestor excursii? Nu ai nevoie de lux, ci doar bani de circulat. Cu o ciorbă secuiască sau un kurtoş ţi-ai aranjat stomacul. Eu nu sunt adepta banilor risipiţi pe nimicuri, nu acum, că am fost. Prefer să văd şi să mă bucur de ce ne oferă minunea asta de ţară. Mulţumesc, Nice.

    1. Da! Mi s-a făcut iar dor de ducă şi ştiu că am acest noroc de a cotrobăi prin locuri deja văzute, dar cu oportunitatea de a găsi altele omise în timpul scurt de vânzoleală. Eu mulţumesc, Cita!

  4. …spre libertate, spre bucuria de a trai o zi fara griji, de a vedea ceea ce altii doar viseaza! Mi-ar placea atat de mult sa am timp si bani pentru a pleca asa, spre necunoscut, fara sa imi pese de nimic! Ultima aventura de acest fel am avut-o acum vreo doi ani… Mi-ai trezit doruri ce dor…

    1. Sunt excursii ce nu necesită bani mulţi. Chiar puţini, ceva de benzină, pentru că un termos de cafea, un sandwich şi un fruct sunt suficiente. Aceste excursii sunt posibile: tu ai salina, Sinaia, Buşteniul aproape, Bucureştiul şi Târgovişte…doar la prima strigare. Din păcate, când deja depindem şi de acei bănuţi de benzină, rămâne doar visul. Ştiu şi eu cum e! Dar altfel nu mai descopeream locul „trei stejari” despre care am scris dincolo.

    1. …mi-aş dori să ajung şi în zona ta, aia cu cetăţi şi munţii Măcinului. Cu Cetatea Enisala şi câte or mai fi. Distanţa însă nu mă avantajează!

Lasă un răspuns