Mărgăritare versificate

Continuare….

Anticipez. Anticipez vorbe, stări, cuvinte.

M-am grăbit să scriu cuvinte-dorinţă într-o iluzie spulberată de unii, încurajată de alţii, stilizată în imagini, picurând în mine aceeaşi nerăbdare strecurată într-o posibilitate de a-mi desena glezna cu tatuajul perfect. Voi reuşi? Nu ştiu! Am aflat, în schimb, că unii oameni se prind în joc, fie el jocul gleznelor, al tatuajelor posibile, al formelor, în joc de suflet sau de cuvânt; iar pentru mine glezna mea stângă, durută şi prinsă acum în cicatrici ce vor pieri sub ace meşteşugite, e doar punctul meu de legătură cu un loc în care „urma” nu mai doare, în care se vor aşeza poveşti şi umbre colorate sau doar un simbol.

sursa foto: nasu.tv
Glezne de sticlă spartă-n bucăţi.
Trei bucăţi. Gleznă căzută-n dizgraţie.
În dizgraţia celor ce cred doar în frumos,
Ce încearcă să adune bucăţile pentru un tot…perfect. Trei la număr.
Nu iese. Nimic. Un puzzle incomplet,
Din care s-a pierdut un element esenţial.
Îmi strâng glezna în palme şi strig:
                        E a mea! Lăsaţi-o liberă!
                        Liberă să alerge,
                        Liberă să danseze
                        Să meargă doar:
                        Încet, alert sau apăsat.
                        Am încălţat-o în conduri de balerină
                        Şi am împletit nojiţele des, atent şi cu grijă,
                        Iar cicatricile s-au ascuns perfect prin firul de mătase.
                        Ştiu amândouă: şi ea, glezna,
                        Şi poanta azurie,
                        Ce e durerea şi nedreptatea.
                        În mod bizar ne trimit emoţii fine
                        De balerină…durută!

sursa foto:tattooideasdesign.net
                        Acesta ar putea fi noul meu tatuaj,
                        Dar aş lăsa un fir mai lung
                        Să am impresia
                        Că trag de şnurul viselor împlinite…
                  ……..şi că am din nou: glezne perfecte.

… o completare a postării mele „iluzia piciorului stâng„,

Mărgăritare versificate

Iluzia piciorului stâng

Iluzia piciorului stâng,
ce poartă cicatrici gravate
pe pielea-mi plină de păcate,
e ca un şnur de care tragi
şi speri că totul va dispare,
…în zare.

Iluzia piciorului drept,
prins strâns în pantofii fini
cu tocuri subţiri şi înalte,
spune despre mine poveşti
ce par adormite şi uitate
în iluzia piciorului stâng.

Iluzia seducţiei mature,
de glezne fine,
ce poartă mărturii amare
de accidente cam bizare,
ce îmi trimit ca un bruiaj
dorinţa unui tatuaj.

Mi-e dor de mine cea perfectă,
fără dovezi de copci însăilate
de un artist nepriceput la arte
…..frumoase,
dar priceput la reparat oase.

Acesta nu e un poem, nu e nimic;
e o dorinţă simplă de femeie
ce vremurile nu le poartă sub o cheie
ce-ncuie patimi şi dorinţe
nu prea cuminţi ,
scoase din minţi
de o umbră …fix pe-o gleznă!

www divahair. ro

Iluzia unui tatuaj devine brusc realitate
şi în curând voi fi cea care scoate,
din corsajul iubirilor ascunse
şi al durerilor pătrunse
de ace mici şi de culoare,
un tatuaj ce poate fi orice,
chiar şi o floare.

    Pe glezna mea cea stângă şi durută:
   ce tatuaj s-ar potrivi cu mine, cea adultă?

Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Merele

www.gourmandise.ro

Nu-mi plac merele.  Deloc. Nici roşii, nici galbene, nici verzi, nici dulci, poate puţin acre; dar  nu, nu îmi mai plac, dacă stau bine şi mă gândesc. Nu îmi plac merele altora, nu tânjesc după ele, nu mă încântă defel. Nu-mi plac merele nici în plăcintă, nici chiar sucul de mere, nici să scriu despre ele nu-mi place s-o fac.  Din cauza lor urăsc şi scorţişoara, iar dacă aş fi cinstită total aş spune că îmi plac merele doar ca sos la friptură, de parcă aş vrea cu orice preţ să le schimb întrebuinţarea uzuală. Nu-mi plac. Imaginea lor, însă, mă încântă şi le ador adunate aşa, în coşuri de răchită sau pictate în vreun tablou perfect dar pe care tot nu l-aş atârna pe pereţii mei.

Nu mă interesează dacă sunt frumoase pe afară, dacă-s găunoase pe dinăuntru, nici dacă au viermi, nici de sunt putrede sau otrăvite. Am urât mărul de când cu Alba ca zăpada şi niciodată nu am avut încredere în el. Îmi par haioase, în schimb, merele glasate, confiate, ce le găseam la bâlci şi care mi-aduc aminte de copilăria mea, iar tarta tatin cu sos de vanilie aş putea spune că mai îndulceşte un pic declaraţia de mai sus.

Îmi plac sânii precum merele sau globurile de Crăciun în formă de măr. Am câteva perfecte (globurile, nu sânii, ce credeaţi?)! Şi mai îmi plac florile de măr şi parfumul lor de primăvară.  Trebuie să recunosc că mărul din curtea mea, aşa aplecat pe coama casei, într-o abundenţă nefirească pentru locul unde e amplasat, face mere de aur! Nu mă credeţi? Veniţi de le vedeţi la vară! Sunt cele ce dispar repede, înfulecate de căţeii mei vegetarieni. Lor le plac merele, dar ei sunt mai deştepţi decât mine!

Am vrut să merg în diverse substraturi, ţinând cont de tema din clubul psi:”merele”, dar nu puteam să îmi scot din minte aceste vorbe. Şi atunci le-am scris. Ştiu că nu există om să nu adore aceste fructe, dar poate s-o mai găsi măcar unul ca mine. Dacă nu, asta e! În tabel veţi găsi mere mai de soi. Sunt convinsă!

Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

În el…

Am vrut să fug….

Am vrut să fug, dar m-a încolţit pe seară remuşcarea, regretul şi teama. Se făcea că orice faptă bună nu rămâne nepedepsită. Totdeauna m-am mirat de senzaţia aia ce o purtăm cu noi când totul devine insuficient. De ce insuficient? Nu ştiu! Ştiu doar că atunci când zici nu, când te revolţi, când întrebi, când pare să ai altă părere decât celălalt, poate mai bună, dar tot aşa poate fi şi proastă, când refuzi să mai mergi pe drumul altuia, când cuvintele devin sărace şi insuficiente, când toate astea vin buluc, fix ca în fraza asta aglomerată, oamenii fug. Fug care încotro, uitând că te iubesc sau te iubeau, fug de binele tău venit cu forţa, de vorbele tale prietenoase dar agasante, fug de adevărul tău, de implicarea ta, de faptul că nu poţi sta deoparte, doar pentru că, sigur, se va găsi cineva să facă lucrul ăla în locul tău.Am fost fugară şi au şi fugit oamenii de pe lângă mine. Zilele trecute am găsit un mesaj venit parcă dintr-un timp albit, sorbit de vreme şi timpuri, ce mi-a încolţit curiozitatea, lăsându-mă preţ de câteva secunde într-o mirare simplă. Ce poţi vorbi cu oameni ce dispar în timp? De unde iei vorbe şi unde le aşezi? Ce să le zici, mai ales când uitarea nu vrea să se oprească pe trepte de odihnă ci e trezită doar din amorţire, parcă printr-o parolă magică? Ruginit e doar gândul ce scârţâie fin ca un greiere obosit care-ţi spune că nu ai cuvinte potrivite. Să fii politicos doar? Sau să încerci să nu vezi momentul albăstrit de ochii bărbatului tău ce zâmbeşte înţelegător, ca şi când ţi-ar spune: „Scrie ce vrei, ce simţi! Orice!” ?
Şi nu poţi spune prea multe. Lipsesc clipe, zile, minute, ani, întâmplări. Eşti ca un meşter ce şi-a zidit din greşeală unealta printre cărămizile ce cu grijă le-a aşezat la temelie. Fără ea…nu poţi continua. Te întorci în timp şi încerci să rememorezi ultimele întâmplări cu omul mesaj. Aproape că nu găseşti. În schimb vin alea vechi, cu ştaif şi vechime de 25 de ani, căci pe raftul unde le aşezaseşi s-a zvonit că a venit un pămătuf şi a dat praful de pe ele. Şi iar mi s-au înroşit obrajii de neputinţă. Exact ca atunci. Rană necicatrizată. Veche dar cu fisuri, dintr-un timp ne-dorit, ne-împlinit, negru.

Nu ştiu dacă aţi ghicit ceva din cuvintele mele, dar am avut modul meu de a mă juca cu trecutul acela zgândărit de un om, ce mi-a adus o întrebare pe buze: ce poţi comunica cu acei oameni pe care i-ai pierdut pe drum? Ce să le spui despre viaţa ta mai întâi, după multă, multă vreme de absenţă? Sau de ce să le spui? Sau ce să-i întrebi? Despre copii, sănătate, părinţi? Dacă e iubit, dorit sau dacă trăieşte frumos? Mi s-a întâmplat de multe ori, mai ales de când cu fb-ul, să regăsesc oameni şi mi-am dat seama că pe cei pe care îi pierdusem printre amintiri nici nu îi regăsesc prea mult în  gândurile mele. Excepţie fac câteva colege de liceu, dar cam atât. Restul îmi place să rămână intact, acolo în lumea mea imperfectă, unde mi-au înverzit speranţele dar s-au uscat mai repede decât m-am aşteptat şi de unde mi-am luat puterea de acum. Şi mai ştiu, că evit să deschid discuţii pe care nu le pot dezvolta, chiar dacă patima din mine spune altfel, uneori. Simt că prezentul, aşa oscilant, datorită vremurilor şi evenimentelor de zi cu zi, e timpul meu favorit. În el sunt omul ce voiam să devin odată. În el sunt femeia ce visam să fiu. În el sunt iubita celui mai minunat bărbat. În el….

Deşi duzina aniversară merita ceva festiv,eu atât am putut scoate. Nu trec prin cea mai bună perioadă. Am avut un căţel în foster şi riscă eutanasierea, atât era de bolnav. Azi a fost luat din casa mea şi sper ca orice rezolvare va veni pentru el să fie de la Dumnezeu, firească. Iar eu să învăţ ceva din experienţa asta în care m-am băgat singură. Până una-alta,..ăsta e motivul pentru care blogul mi-a devenit străin şi rece. Sper că la voi e cald şi sper să simt asta prin cuvintele voastre, curând. Ştiţi că în tabel găsiţi şi alte încercări, nu? La mulţi ani, club psi! Să ne trăim!

Mărgăritar publicitar

Sunt gurmandă, şi mă tratez cu…

Am primit anul acesta foarte multe întrebări pe privat, pe mail şi pe facebook, despre „dispariţia mea misterioasă din on-line din preajma sărbătorilor”, deşi anunţasem că îmi iau vacanţă, oarecum.  Nu am convins pe nimeni că nu aş fi găsit ceva timp pentru impresii. Cu adevărat, dar cum să explic că sarmalele nu se fac singure, că prăjitura cu fructe mi-a răpit şi ultima secundă liberă, că fursecurile cu nuci şi ciorba de perişoare necesită ceva migală şi că, pe lângă toate astea, musafirii ce se anunţau trebuiau hrăniţi ca de sărbători: cu ce era mai bun şi mai festiv? Aşa că, pe lângă colinde şi beteală, bucătăritul devenea unealta lui Moş Crăciun către cadoul perfect, pentru că omul sătul e şi foarte generos  sau nu?
Ehehe, de unde să fi ştiut eu că există bagheta magică şi printr-un singur click poţi obţine o aplicaţie perfectă chiar şi pentru această problemă? Poate aşa nu aş fi pierdut momentul primilor colindători  pentru că eu tocmai scoteam friptura din cuptor. Sau pe soră-mea adormită pe fotoliu cu Toto, căţelul flocos, din acelaşi motiv. OF! Dacă aş fi ştiut că există FoodPanda România ce tocmai a selectat o mulţime de restaurante, dintre cele mai bune, din zona în care ne aflăm fiecare, ca noi să ne alegem stilul culinar favorit şi să putem comanda uşor orice ne dorim, zău dacă nu mă grăbeam imediat spre calculator. Timpul pierdut era acum istorie, eu fericită cu mâncarea gata pregătită pe masă şi efort zero.
Nu e un secret că locul nostru de muncă ne răpeşte o mulţime de timp. Niciodată nu mi-au plăcut sandwiciurile, aşa că prefer livrarea la domiciliu şi pentru asta am un sertar plin de pliante încercând să găsesc un curier care să-mi aducă la cabinet ceva, nu numai comestibil dar şi un pic apetisant, pentru că merităm, nu? De mâine acel sertar va fi gol, iar panda îmi va selecta cel mai apropiat restaurant din Braşov care să mă ajute să nu mai fiu ca în goana după o farfurie bună cu mâncare. Aşadar,  comandând mâncare on-line de pe foodpanda.ro/restaurants voi obţine ofertă diversă, accesibilă, rapidă şi de ce nu, spre final, ..delicioasă. Nimic mai simplu, nu? Unde mai pui că poţi compara preţuri, ţi se spune timpul de livrare, poţi gestiona uşor diferenţele şi nu eşti obligat să foloseşti doar pliantul ce prin intâmplare a ajuns în cutia ta poştală. Poţi fi informat într-un mod rapid şi diversificat!
Săptămâna trecută, sâmbătă mai precis, a fost ziua mea de naştere! Ce mi-am dorit? Un telefon nou, că de pe cel vechi aplicaţia pentru mobil, ce tocmai am descoperit-o şi pe care  aceiaşi profesionişti o recomandă fiecărui pofticios, o zăresc cam în ceaţă. Dar voi să o accesaţi! Merită! Eu deja  am căutat cele mai bune oferte pentru o livrare festivă la aniversarea celor…….!
sursa: tiparo.ro

Nu, nu vă spun asta, ci doar vi-l trimit pe panda ca dar. Poate mă sfătuiţi voi ce şi de unde să aleg, că pe 24 e ziua soră-mii şi facem alt bairam. Şi-au întins oamenii ăştia peste tot reţeaua. În plus, săptămâna viitoare, voi fugi trei zile de acasă (cadou suplimentar). Nu ştiu încă unde, dar ştiu că serviciul lor este valabil în toată ţara. Aşa că doar celelalte amănunte contează, mâncarea o rezolvă ei. Mulţumesc, FoodPanda!