sursa foto: nasu.tv |
Din care s-a pierdut un element esenţial.
sursa foto:tattooideasdesign.net |
… o completare a postării mele „iluzia piciorului stâng„,
Înșir, deșir, cos, descos cuvinte
sursa foto: nasu.tv |
sursa foto:tattooideasdesign.net |
… o completare a postării mele „iluzia piciorului stâng„,
Iluzia piciorului drept,
prins strâns în pantofii fini
cu tocuri subţiri şi înalte,
spune despre mine poveşti
ce par adormite şi uitate
în iluzia piciorului stâng.
Iluzia seducţiei mature,
de glezne fine,
ce poartă mărturii amare
de accidente cam bizare,
ce îmi trimit ca un bruiaj
dorinţa unui tatuaj.
Mi-e dor de mine cea perfectă,
fără dovezi de copci însăilate
de un artist nepriceput la arte
…..frumoase,
dar priceput la reparat oase.
Acesta nu e un poem, nu e nimic;
e o dorinţă simplă de femeie
ce vremurile nu le poartă sub o cheie
ce-ncuie patimi şi dorinţe
nu prea cuminţi ,
scoase din minţi
de o umbră …fix pe-o gleznă!
www divahair. ro |
Iluzia unui tatuaj devine brusc realitate
şi în curând voi fi cea care scoate,
din corsajul iubirilor ascunse
şi al durerilor pătrunse
de ace mici şi de culoare,
un tatuaj ce poate fi orice,
chiar şi o floare.
Pe glezna mea cea stângă şi durută:
ce tatuaj s-ar potrivi cu mine, cea adultă?
www.gourmandise.ro |
Nu-mi plac merele. Deloc. Nici roşii, nici galbene, nici verzi, nici dulci, poate puţin acre; dar nu, nu îmi mai plac, dacă stau bine şi mă gândesc. Nu îmi plac merele altora, nu tânjesc după ele, nu mă încântă defel. Nu-mi plac merele nici în plăcintă, nici chiar sucul de mere, nici să scriu despre ele nu-mi place s-o fac. Din cauza lor urăsc şi scorţişoara, iar dacă aş fi cinstită total aş spune că îmi plac merele doar ca sos la friptură, de parcă aş vrea cu orice preţ să le schimb întrebuinţarea uzuală. Nu-mi plac. Imaginea lor, însă, mă încântă şi le ador adunate aşa, în coşuri de răchită sau pictate în vreun tablou perfect dar pe care tot nu l-aş atârna pe pereţii mei.
Nu mă interesează dacă sunt frumoase pe afară, dacă-s găunoase pe dinăuntru, nici dacă au viermi, nici de sunt putrede sau otrăvite. Am urât mărul de când cu Alba ca zăpada şi niciodată nu am avut încredere în el. Îmi par haioase, în schimb, merele glasate, confiate, ce le găseam la bâlci şi care mi-aduc aminte de copilăria mea, iar tarta tatin cu sos de vanilie aş putea spune că mai îndulceşte un pic declaraţia de mai sus.
Îmi plac sânii precum merele sau globurile de Crăciun în formă de măr. Am câteva perfecte (globurile, nu sânii, ce credeaţi?)! Şi mai îmi plac florile de măr şi parfumul lor de primăvară. Trebuie să recunosc că mărul din curtea mea, aşa aplecat pe coama casei, într-o abundenţă nefirească pentru locul unde e amplasat, face mere de aur! Nu mă credeţi? Veniţi de le vedeţi la vară! Sunt cele ce dispar repede, înfulecate de căţeii mei vegetarieni. Lor le plac merele, dar ei sunt mai deştepţi decât mine!
Am vrut să merg în diverse substraturi, ţinând cont de tema din clubul psi:”merele”, dar nu puteam să îmi scot din minte aceste vorbe. Şi atunci le-am scris. Ştiu că nu există om să nu adore aceste fructe, dar poate s-o mai găsi măcar unul ca mine. Dacă nu, asta e! În tabel veţi găsi mere mai de soi. Sunt convinsă!
Am vrut să fug….
Nu ştiu dacă aţi ghicit ceva din cuvintele mele, dar am avut modul meu de a mă juca cu trecutul acela zgândărit de un om, ce mi-a adus o întrebare pe buze: ce poţi comunica cu acei oameni pe care i-ai pierdut pe drum? Ce să le spui despre viaţa ta mai întâi, după multă, multă vreme de absenţă? Sau de ce să le spui? Sau ce să-i întrebi? Despre copii, sănătate, părinţi? Dacă e iubit, dorit sau dacă trăieşte frumos? Mi s-a întâmplat de multe ori, mai ales de când cu fb-ul, să regăsesc oameni şi mi-am dat seama că pe cei pe care îi pierdusem printre amintiri nici nu îi regăsesc prea mult în gândurile mele. Excepţie fac câteva colege de liceu, dar cam atât. Restul îmi place să rămână intact, acolo în lumea mea imperfectă, unde mi-au înverzit speranţele dar s-au uscat mai repede decât m-am aşteptat şi de unde mi-am luat puterea de acum. Şi mai ştiu, că evit să deschid discuţii pe care nu le pot dezvolta, chiar dacă patima din mine spune altfel, uneori. Simt că prezentul, aşa oscilant, datorită vremurilor şi evenimentelor de zi cu zi, e timpul meu favorit. În el sunt omul ce voiam să devin odată. În el sunt femeia ce visam să fiu. În el sunt iubita celui mai minunat bărbat. În el….
Deşi duzina aniversară merita ceva festiv,eu atât am putut scoate. Nu trec prin cea mai bună perioadă. Am avut un căţel în foster şi riscă eutanasierea, atât era de bolnav. Azi a fost luat din casa mea şi sper ca orice rezolvare va veni pentru el să fie de la Dumnezeu, firească. Iar eu să învăţ ceva din experienţa asta în care m-am băgat singură. Până una-alta,..ăsta e motivul pentru care blogul mi-a devenit străin şi rece. Sper că la voi e cald şi sper să simt asta prin cuvintele voastre, curând. Ştiţi că în tabel găsiţi şi alte încercări, nu? La mulţi ani, club psi! Să ne trăim!
sursa: tiparo.ro |
Nu, nu vă spun asta, ci doar vi-l trimit pe panda ca dar. Poate mă sfătuiţi voi ce şi de unde să aleg, că pe 24 e ziua soră-mii şi facem alt bairam. Şi-au întins oamenii ăştia peste tot reţeaua. În plus, săptămâna viitoare, voi fugi trei zile de acasă (cadou suplimentar). Nu ştiu încă unde, dar ştiu că serviciul lor este valabil în toată ţara. Aşa că doar celelalte amănunte contează, mâncarea o rezolvă ei. Mulţumesc, FoodPanda!