S-a ras în cap. Aşa, deodată, ca un impuls obişnuit. A luat maşina ce zăcea în baie după ultimul tuns al tatălui ei şi cu mişcări nesigure, la început, se lepădă de toată frumuseţea aia de păr buclat, blond şi lucios. Toate fetele o invidiau pentru el, dar ei nici că-i mai păsa acum. Bâzâitul discret al maşinăriei o aducea într-o stare de uşoară excitare şi încercă să nu simtă asta. Voia detaşare, ca şi când prin acest gest prindea puteri noi. Senzaţia de plăcere o făcu să ezite şi să se ruşineze de gândul ei vinovat.
Pe lobul urechii drepte luceau acum trei bumbi de cercei, pitiţi până atunci sub buclele ei delicate. Noroc că avea un cap rotund şi perfect. Îşi creionă ochii puternic, îşi rujă buzele cu cel mai aprins roşu din port-fard, îşi aplică o aluniţă falsă, luă ochelarii Ray ban cei cu ramă neagră pe care rar îi purta şi se privi îndelung în oglindă. Ţigara cu miros de cireşe amare, furată din pachetul chipeşului ei tată…îi aducea un plus de răvăşire. Două zile avea să aibă casa doar pentru ea, iar ăsta era primul gest al singurătăţii. Toată lumea va spune că e rebelă, neadaptată, vulnerabilă şi dezamăgită de viaţa ei. Nicidecum. Ştia cine e într-o lume care i se părea că nu mai ştie ea ….de unde să o apuce. Doar că….
Şi atunci începu cu ea, chiar dacă ar fi putut regreta. Ca mirarea să fie şi mai puternică îmbrăcă rochia albă cu motive colorate, în colţuri care cădeau perfect peste bocancii de pânză cazonă. Îşi puse deasupra o vestă kaki, îşi prinse o eşarfă scurtă la gât, încercând să estompeze goliciunea umerilor care, acum, parcă, sărea şi mai tare în evidenţă. Brăţara ei marocană, lată, era singura bijuterie potrivită aici. Fluieră a admiraţie şi luă din cuier poşeta gen poştaş, cea pe care şi-o dorise atât de mult la un târg hand-made. Toate acestea arătau că era de fapt cochetă, interesată de tot ce însemnau nimicurile uzuale ale unei femei, parcă în contradicţie cu acel gest extrem, controversat de azi încolo de orişicine ar fi văzut-o. Pe pat lăsase jeanşii şi geaca de piele. Le purta mai tot timpul. Nu şi de data asta.
Se apropie de uşă dar realiză că nu are suficient curaj să apară aşa. Îşi regiză în gând un set de întrebări la care răspunsul să vină firesc, dar imediat o apucă starea ei de irascibilitate care o şi făcu să aibă acest nou look. Se îndreptă spre sticla de coniac dosită în bar, luă o gură, se strâmbă din tot corpul şi ieşi repede pe uşă de frică să nu se răzgândească. Simţi aerul călduţ de toamnă-vară pe chelia ei lucitoare şi o clipă îşi duse mâna ca şi când voia să-şi aranjeze o buclă rebelă. Nici gesturile nu o ajutau, rămăseseră prinse în trecut, aşa că sfârşi prin a-şi plimba mâna uşor pe cap, cu teamă, dar cu un zâmbet larg.
La cafenea Dina, Mona şi Cosmin o aşteptau de o oră. Taximetristul o privea curios în oglindă şi mustăcea ca într-o nevoie de flirt pe care şi-l reprima cumva. O privi lung după ce coborî din maşină şi un pic golănesc se trezi murmurând: „Ce bucată! Asta şi cheală e frumoasă!”
Auzi tot, dar se prefăcu că nu îi sunt adresate ei vorbele acelea, deşi două femei cu chelie nu mergeau în acea zi şi pe aceeaşi stradă, cu siguranţă. O ajutară, totuşi, cuvintele lui să simtă încrederea pe care a avut-o atunci când s-a tuns. Intră în bar ezitând o secundă şi observă că prietenii ei erau prinşi într-o discuţie cu alte două persoane. Gălăgie, bere, ţigări aprinse, cheful părea ok şi fără ea. Dina o observă prima şi încremeni cu vorbele în aer. În momentul acela toţi îşi ridicară privirile. Cosmin îşi pierdu echilibrul, băgă mâna în buzunar şi scoase 200 de euro, banii promişi în seara pariului. Gesturile erau scurte, nimeni nu zicea nimic şi preţ de câteva clipe se simţi uimirea la un nivel absolut. Totul se petrecea rapid, mai rapid decât se aşteptase ea.
Dinspre baie venea Bogdan. Îl umflă râsul instantaneu, se apropie de ea, o răsuci ca pe o balerină din cutia muzicală, o sărută pe chelia ei cea nouă şi îi şopti: „Eşti răvăşitor de frumoasă! Nu credeam că te pui cu nebunul de Cosmin la pariu! Părul creşte …iar tu eşti foarte sexi!”
Criss nu reuşi să spună niciun cuvânt. Tot inventarul de întrebări şi răspunsuri posibile zăcea într-un colţ în mintea ei. La ce să răspundă de fapt? Doar cei care nu ştiau de pariu poate ar avea ceva de zis. Cosmin privea ruşinat spre ea şi îngăima într-una: „Nu trebuia să te provoc! Ştiu că, oricum, eşti cea mai liberă şi curajoasă persoană dintre noi! Eu nu aş fi făcut-o! N-aş fi avut curaj!”
Dar nimeni nu ştia că pariul fusese doar un motiv de explorare a interiorului ei. Avea 28 de ani. Toţi o credeau prea bătrână pentru astfel de gesturi. Era timpul să-şi ia zborul. Locuitul cu părinţii nu mai făcea parte din planurile ei. Îi şopti lui Bogdan asta şi dispărură fericiţi de la petrecere. În definitiv nu puteau lăsa apartamentul părinţilor nefolosit. Era păcat de cele două zile . Una era deja pe trecute. În gând se întreba unde sunt valizele. Simţi o răceală a serii pe creştetul ei de pui golaş. ” Nebunia va avea urmări!”, gândi ea la iarna care o va găsi aşa dezgolită.
…în amintirea unei Cristine cu aripi mari şi largi de înger bun….
