Mărgăritare versificate

Alintul muzei

Nu-i vorbă….. că te ştiu….
 
 
E o invenţie ratată
A vreunei  stele-curtezane, 
În nefirescul rezultat,
La farmecele-i pogorâte
Asupra ta.
 
Ce vină ai tu că te-ai promis,
În zori de ziuă,
Când erai plin de amăgirea
Parfumului de floare neîmplinită?
 
Şi, deși ştiu,
N-o spun acuma.
Vreau să cerşeşti, şi să mă rogi
Şi abia, apoi,
Sa-ţi prind, în snop,
O vorbă
De alint….. celebru:
 
Mai bine …lasa-mă să cern,
Eu cerul nu mi-l iau ca semn,
Și-n somnul meu n-am sa ma cert
Cu vreo himeră, un celest absent!
 
Când cuvintele trec
Și prin mine, cerșind,
Nu știu cum, dar te prind 
Că le tulburi, zâmbind.
 
Strigi la ele, le combini,
Pui o temă la geam
Și mă faci să roșesc
Încercând să te am,
 
 
Într-un text cu amor,
Desuet și pribeag.
Nu mai bine îmi pui, 
La ferestre, un prag?
Sa nu intre vreo temă,
Vreo idee bizară,
Și să-ți scriu, despre frunze,
Sau de lumea de afară?
 
 
 
Între noi nu-s povești
Cu amoruri topite
Și cuvintelor dau 
Doar tributuri dospite;
În covata ce-mi ține 
Chiar și stelele-inimi,
Doarme albastrul de lut
Din al vorbelor spini,
Mă înțeapa, mereu,
Pe sub coaste, în sus,
Si m-apuca povesti
Fara noimă, de spus.
 
 
 
Nu-i vorbă ca te stiu, mă trezesc repetând,
Plictisit, un cer-muză, mă tot vrea surâzând,
…..în somn,
când cuvintele-adorm!
ps. nu cred ca e om care scrie, sa nu viseze texte care, dimineata, se scurg de nici nu zici ca au existat vreodata…